sâmbătă, 28 februarie 2015

SFANTA LITURGHIE


RITUALUL ÎNCEPUTULUI
P. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
C. Amin.
P. Harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi.
C. Şi cu duhul tău.
sau:
P. Domnul să fie cu voi.
C. Şi cu duhul tău.
RITUL PENITENŢIAL
P. Fraţilor, să ne recunoaştem păcatele, pentru a celebra cum se cuvine sfintele taine.
Toţi: Mărturisesc lui Dumnezeu atotputernicul şi vouă, fraţilor, că am păcătuit prea mult cu gândul, cuvântul, fapta şi omisiunea: din vina mea, din vina mea, din prea mare vina mea. De aceea, rog pe sfânta Maria pururea Fecioară, pe toţi îngerii şi sfinţii şi pe voi, fraţilor, să vă rugaţi pentru mine la Domnul Dumnezeul nostru.
P. Să aibă milă de noi atotputernicul Dumnezeu şi, iertându-ne păcatele, să ne ducă la viaţa cea veşnică.
C. Amin.
P. Doamne, miluieşte-ne.
C. Doamne, miluieşte-ne.
P. Cristoase, miluieşte-ne.
C. Cristoase, miluieşte-ne.
P. Doamne, miluieşte-ne.
C. Doamne, miluieşte-ne.
(când este prescris)
P. Mărire în cer lui Dumnezeu
C. şi pace pe pământ oamenilor de bunăvoinţă. Te lăudăm, te binecuvântăm, te adorăm, te preamărim. Doamne Dumnezeule, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotputernic, îţi mulţumim ţie, pentru slava ta cea mare. Doamne, Fiule unul-născut, Isuse Cristoase. Doamne Dumnezeule, Mielul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, care iei asupra ta păcatele lumii, miluieşte-ne pe noi; tu, care iei asupra ta păcatele lumii, primeşte rugăciunea noastră. Tu, care şezi de-a dreapta Tatălui, miluieşte-ne pe noi. Fiindcă tu singur eşti sfânt, tu singur Domn, tu singur preaînalt, Isuse Cristoase, împreună cu Duhul Sfânt, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin.
LITURGIA CUVÂNTULUI
Lectură...
L. Cuvântul Domnului.
C. Mulţumim lui Dumnezeu.
Evanghelia
P. Domnul să fie cu voi.
C. Şi cu duhul tău.
P. Citire din Evanghelia Domnului nostru
Isus Cristos după sfântul (N...)
C. Mărire ţie, Doamne.
P. Cuvântul Domnului.
C. Laudă ţie, Cristoase.
(când este prescris)
Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, creatorul cerului şi al pământului, al tuturor văzutelor şi nevăzutelor. Cred într-unul Domn Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, unul-născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de toţi vecii. Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu creat; de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut. Care pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire s-a coborât din ceruri. S-a întrupat de la Duhul Sfânt, din Maria Fecioară, şi s-a făcut om. S-a răstignit pentru noi sub Ponţiu Pilat, a pătimit şi s-a îngropat. A înviat a treia zi, după Scripturi, şi s-a suit la cer, şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va veni cu mărire să judece pe cei vii şi pe cei morţi, a cărui împărăţie nu va avea sfârşit. Cred în Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă dătătorul, care de la Tatăl şi de la Fiul purcede; care împreună cu Tatăl şi cu Fiul este adorat şi preamărit şi a grăit prin proroci. Cred într-una, sfântă, catolică şi apostolică Biserică. Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va veni. Amin.
(urmează rugăciunea credincioşilor)
LITURGIA EUHARISTICĂ
Oferirea darurilor
P. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul universului, fiindcă din dărnicia ta am primit pâinea, pe care ţi-o oferim, rod al pământului şi al muncii oamenilor, care va deveni pentru noi pâinea vieţii.
C. Binecuvântat să fie Dumnezeu în veci!
P. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul universului, fiindcă din dărnicia ta am primit vinul, pe care ţi-l oferim, rod al viţei de vie şi al muncii oamenilor, care va deveni pentru noi băutură spirituală.
C. Binecuvântat să fie Dumnezeu în veci!
P. Rugaţi-vă, fraţilor, pentru ca jertfa mea şi a voastră, să-i fie plăcută lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul.
C. Să primească Domnul jertfa din mâinile tale, spre lauda şi mărirea numelui său, spre folosul nostru şi al întregii sfinte sale Biserici.
RUGĂCIUNEA EUHARISTICĂ
P. Domnul să fie cu voi.
C. Şi cu duhul tău.
P. Sus inimile.
C. Le avem la Domnul.
P. Să mulţumim Domnului Dumnezeului nostru.
C. Vrednic şi drept este.
..................
Sfânt, sfânt, sfânt e Domnul Dumnezeul oştirilor cereşti. Pline sunt cerurile şi pământul de mărirea ta. Osana în înaltul cerului! Bine este cuvântat cel care vine în numele Domnului. Osana în înaltul cerului!
Prefacerea
RUGĂCIUNEA EUHARISTICĂ II
CC. Cu adevărat sfânt eşti, Doamne, izvorul a toată sfinţenia. Te rugăm, aşadar, sfinţeşte darurile acestea cu roua Duhului tău, ca ele să devină pentru noi trupul † şi sângele Domnului nostru Isus Cristos.
El, dându-se pe sine de bunăvoie spre pătimire, a luat pâinea şi, mulţumind, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor săi, zicând:
LUAŢI ŞI MÂNCAŢI DIN ACEASTA TOŢI: ACESTA ESTE TRUPUL MEU, CARE SE JERTFEŞTE PENTRU VOI.
De asemenea, după cină, luând potirul şi, din nou mulţumind, l-a dat ucenicilor săi zicând:
LUAŢI ŞI BEŢI DIN ACESTA TOŢI: ACESTA ESTE POTIRUL SÂNGELUI MEU, AL NOULUI ŞI VEŞNICULUI LEGĂMÂNT, CARE PENTRU VOI ŞI PENTRU MULŢI SE VARSĂ SPRE IERTAREA PĂCATELOR. FACEŢI ACEASTA ÎN AMINTIREA MEA.
P. Misterul credinţei.
C. Moartea ta o vestim, Doamne, şi învierea ta o mărturisim până când vei veni.
CC. Celebrând, aşadar, moartea şi învierea Fiului tău, îţi oferim, Doamne, pâinea vieţii şi potirul mântuirii, mulţumindu-ţi că ne-ai învrednicit să stăm înaintea ta şi să-ţi slujim ţie. Te rugăm cu umilinţă să ne unească Duhul Sfânt pe noi, care ne facem părtaşi de trupul şi sângele lui Cristos.
C1. Adu-ţi aminte, Doamne, de Biserica ta răspândită pe întregul pământ, ca să o desăvârşeşti în dragoste, împreună cu părintele nostru papa N., cu episcopul nostru N. şi cu tot clerul.
....................
Adu-ţi aminte, Doamne, de slujitorul tău (slujitoarea ta) N., pe care l-ai chemat (ai chemat-o) (astăzi) la tine din această lume. Îngăduie ca, precum prin Botez a fost unit(ă) cu Fiul tău întru moarte, la fel, să devină părtaş(ă) de învierea lui.
..................
C2. Adu-ţi aminte, Doamne, şi de fraţii noştri care au adormit în speranţa învierii şi de toţi cei care au răposat în milostivirea ta şi primeşte-i să se bucure de lumina feţei tale.
Te rugăm, ai milă de noi toţi, pentru ca, împreună cu Fericita Născătoare de Dumnezeu, Fecioara Maria, cu Sfântul Iosif, soţul ei, cu fericiţii apostoli şi cu toţi sfinţii, pe care din veci i-ai iubit, să ne învrednicim a fi părtaşi la viaţa cea veşnică, să te lăudăm şi să te preamărim prin Isus Cristos, Fiul tău.
RUGĂCIUNEA EUHARISTICĂ III
CP. Sfânt eşti cu adevărat, Doamne, şi pe bună dreptate te laudă toată făptura, căci prin Fiul tău, Domnul nostru Isus Cristos, şi prin lucrarea Duhului Sfânt, însufleţeşti şi sfinţeşti întregul univers şi fără încetare aduni poporul tău, pentru ca, de la răsăritul soarelui până la apus, să se aducă numelui tău jertfă curată.
CC. De aceea, Doamne, te rugăm cu umilinţă să sfinţeşti prin Duhul tău darurile pe care ţi le oferim, pentru ca ele să devină trupul † şi sângele Fiului tău, Domnul nostru Isus Cristos, din a cărui poruncă celebrăm aceste taine.
Căci el, în noaptea în care era vândut, a luat pâinea şi, mulţumindu-ţi, a binecuvântat-o, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor săi, zicând:
LUAŢI ŞI MÂNCAŢI DIN ACEASTA TOŢI: ACESTA ESTE TRUPUL MEU, CARE SE JERTFEŞTE PENTRU VOI.
De asemenea, după cină, luând potirul şi mulţumindu-ţi, l-a binecuvântat şi l-a dat ucenicilor săi, zicând:
LUAŢI ŞI BEŢI DIN ACESTA TOŢI: ACESTA ESTE POTIRUL SÂNGELUI MEU, AL NOULUI ŞI VEŞNICULUI LEGĂMÂNT, CARE PENTRU VOI ŞI PENTRU MULŢI SE VARSĂ SPRE IERTAREA PĂCATELOR. FACEŢI ACEASTA ÎN AMINTIREA MEA.
P. Misterul credinţei.
C. Moartea ta o vestim, Doamne, şi învierea ta o mărturisim până când vei veni.
CC. Celebrând, aşadar, Doamne, pătimirea aducătoare de mântuire a Fiului tău, precum şi minunata lui înviere din morţi şi înălţare la cer, şi aşteptând a doua lui venire, îţi oferim cu mulţumire această jertfă vie şi sfântă. Te rugăm, priveşte cu bunătate la darul Bisericii tale şi, recunoscând în el jertfa prin care ne-ai împăcat cu tine, dă-ne nouă, celor care ne hrănim cu trupul şi sângele Fiului tău, ca, din plinătatea Duhului Sfânt, să devenim un singur trup şi un singur suflet în Cristos.
C1. Duhul Sfânt să facă din noi un prinos veşnic, ca să dobândim moştenirea cerească împreună cu aleşii tăi, mai întâi cu preafericita Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Maria, cu Sfântul Iosif, soţul ei, cu fericiţii apostoli şi slăviţii martiri, (cu sfântul N. - sfântul zilei sau patronul) şi cu toţi sfinţii, prin a căror mijlocire sperăm să fim totdeauna ajutaţi de tine.
C2. Te rugăm, Doamne, ca această jertfă a împăcării noastre să fie spre pacea şi mântuirea lumii întregi. Binevoieşte a întări în credinţă şi dragoste Biserica ta peregrină pe acest pământ, împreună cu slujitorii tăi, papa nostru N., şi episcopul nostru N. cu toţi episcopii, cu întregul cler şi cu tot poporul pe care ţi l-a dobândit Fiul tău.
..................
Adu-ţi aminte de slujitorul tău (slujitoarea ta), N., pe care l-ai chemat (ai chemat-o) (astăzi) la tine din această lume. Îngăduie ca, după cum prin Botez a fost unit(ă) cu Fiul tău întru moarte, la fel, să devină părtaş(ă) de învierea lui, în ziua în care îi va ridica pe cei morţi din mormânt în faţa ta şi va face trupul smereniei noastre asemenea cu trupul strălucirii sale.
..................
C3. Ascultă, Doamne, cu îndurare rugăciunile acestei familii pe care ai adunat-o în faţa ta. Întoarce-i la tine, Părinte milostiv, şi pe toţi fiii tăi risipiţi pretutindeni.
Pe fraţii noştri răposaţi şi pe toţi drepţii care au trecut din această lume primeşte-i cu bunătate în împărăţia ta cerească, unde nădăjduim să ne bucurăm şi noi de-a pururi de mărirea ta, împreună cu ei, prin Cristos, Domnul nostru, prin care tu dăruieşti lumii tot binele.
P. Prin Cristos, cu Cristos şi în Cristos, ţie, Dumnezeule, Tată atotputernic, în unire cu Duhul Sfânt, toată cinstea şi mărirea în toţi vecii vecilor.
C. Amin.
RITUALUL ÎMPĂRTĂŞANIEI
P. Îndemnaţi de porunca Mântuitorului şi povăţuiţi de învăţătura sa dumnezeiască, îndrăznim a spune:
C. Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta, facă-se voia ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri, şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.
P. Mântuieşte-ne, te rugăm, Doamne, de toate relele şi binevoieşte a da pacea în zilele noastre, pentru ca, ajutaţi de milostivirea ta, să fim pururea liberi de păcat şi feriţi de orice tulburare, aşteptând speranţa fericită şi venirea Mântuitorului nostru Isus Cristos.
C. Căci a ta este împărăţia, şi puterea, şi mărirea în veci.
P. Doamne Isuse Cristoase, care le-ai zis apostolilor tăi: "Pace vă las vouă, pacea mea o dau vouă", nu privi la păcatele noastre, ci la credinţa Bisericii tale şi binevoieşte a-i dărui pacea şi unirea, după voinţa ta. Care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor.
C. Amin.
P. Pacea Domnului să fie pururea cu voi.
C. Şi cu duhul tău.
Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, miluieşte-ne pe noi.
Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, miluieşte-ne pe noi.
Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, dă-ne nouă pacea.
P. Iată Mielul lui Dumnezeu, care ia asupra sa păcatele lumii. Fericiţi cei chemaţi la ospăţul Mielului.
C. Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu.
.................
RITUALUL ÎNCHEIERII
P. Domnul să fie cu voi.
C. Şi cu duhul tău.
P. Să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
C. Amin.
P. Liturghia s-a sfârşit. Mergeţi în pace!
C. Mulţumim lui Dumnezeu.

Ordo Missae
RITUS INITIALES
S. In nomine Patris et Filii et Spiritus Sancti.
O. Amen.
S. Gratia Domini nostri Iesu Christi, et caritas Dei et comunicatio Sancti Spiritus sit cum omnibus vobis.
O. Et cum spiritu tuo.
(vel)
S. Dominus vobiscum.
O. Et cum spiritu tuo.
Ritus poenitentialis
S. Fratres, agnoscamus peccata nostra, ut apti simus ad sacra mysteria celebranda.
O. Confiteor Deo omnipotenti et vobis, fratres, quia peccavi nimis, cogitatione, verbo, opere et omissione: mea culpa, mea culpa, mea maxima culpa, ideo precor beatam Mariam semper Virginem, omnes angelos et sanctos, et vos, fratres, orare pro me ad Dominum Deum nostrum.
S. Misereatur nostri omnipotens Deus et, dimissis peccatis nostris, perducat nos ad vitam aeternam.
O. Amen.
S. Kyrie eleison
O. Kyrie eleison
S. Christe eleison
O. Christe eleison
S. Kyrie eleison
O. Kyrie eleison
(quando praescribitur:)
S. Gloria in excelsis Deo
O. Et in terra pax hominibus bonae voluntatis. Laudamus te, benedicimus te, adoramus te, glorificamus te. Gratias agimus tibi propter magnam gloriam tuam, Domine Deus, rex caelestis, Deus Pater omnipotens. Domine Fili unigenite, Iesu Christe, Domine Deus, Agnus Dei, Filius Patris, qui tollis peccata mundi, miserere nobis; qui tollis peccata mundi, suscipe deprecationem nostram. Qui sedes ad dexteram Patris, miserere nobis. Quoniam tu solus sanctus, tu solus Dominus, tu solus altissimus, Iesu Christe, cum Sancto Spiritu, in gloria Dei Patris. Amen.
LITURGIA VERBI
Lectio...
L. Verbum Domini.
O. Deo gratias.
Evangelium
S. Dominus vobiscum.
O. Et cum spiritu tuo.
S. Lectio (Sequentia)
sancti Evangelii saecundum (N...)
O. Gloria tibi, Domine.
............
S. Verbum Domini.
O. Laus tibi, Christe.
(quando praescribitur:)
Credo in unum Deum, Patrem omnipotentem, creatorem caeli et terrae, visibilium omnium et invisibilium. Et in unum Dominum Iesum Christum, Filium Dei unigenitum, et ex Patre natum ante omnia saecula. Deum de Deo, lumen de lumine, Deum verum de Deo vero, genitum, non factum, consubstantialem Patri: per quem omnia facta sunt. Qui propter nos homines et propter nostram salutem descendit de caelis. Et incarnatus est de Spiritu Sancto ex Maria Virgine, et homo factus est. Crucifixus etiam pro nobis sub Pontio Pilato; passus et sepultus est, et resurrexit tertia die, secundum Scripturas. Et ascendit in caelum, sedet ad dexteram Patris. Et iterum venturus est cum gloria, iudicare vivos et mortuos, cuius regni non erit finis. Et in Spiritum Sanctum, Dominum et vivificantem: qui ex Patre Filioque procedit. Qui cum Patre et Filio simul adoratur et conglorificatur: qui locutus est per profetas. Et unam, sanctam, catholicam et apostolicam Ecclesiam. Confiteor unum baptisma in remissionem peccatorum. Expecto resurrectionem mortuorum et vitam venturi saeculi. Amen.
(Oratio fidelium)
LITURGIA EUCHARISTICA
Offertorium
S. Benedictus es, Domine, Deus universi, quia de tua largitate accepimus panem, quem tibi oferimus, fructum terrae et operis manuum hominum, ex quo nobis fiet panis vitae.
O. Benedictus Deus in saecula.
S. Benedictus es, Domine, Deus universi, quia de tua largitate accepimus vinum, quod tibi offerimus, fructum vitis et operis manuum hominum, ex quo nobis fiet potus spiritalis.
O. Benedictus Deus in saecula.
S. Orate, fratres: ut meum ac vestrum sacrificium acceptabile fiat apud Deum Patrem omnipotentem
O. Suscipiat Dominus sacrificium de manibus tuis, ad laudem et gloriam nominis sui, ad utilitatem quoque nostram totiusque Ecclesiae suae sanctae.
....................
Oratio eucharistica
S. Dominus vobiscum.
O. Et cum spiritu tuo.
S. Sursum corda.
O. Habemus ad Dominum.
S. Gratias agamus Domino Deo nostro.
O. Dignum et iustum est.
.....................
O. Sanctus, sanctus, sanctus, Dominus Deus Sabaoth. Pleni sunt caeli et terra gloria tua. Hosana in excelsis. Benedictus qui venit in nomine Domini. Hosanna in excelsis.
Praefatio
PREX EUCHARISTICA II
CP. Vere sanctus es, Domine, fons omnis sanctitatis.
CC. Haec ergo dona, quesumus, Spiritus tui rore sanctifica, ut nobis corpus † et sanguis fiant Domini nostri Iesu Christi. Qui cum passioni voluntarie traderetur, accepit panem et gratias agens fregit, deditque discipulis suis, dicens:
ACCIPITE ET MANDUCATE EX HOC OMNES: HOC EST ENIM CORPUS MEUM, QUOD PRO VOBIS TRADETUR.
Simili modo, postquam cenatum est, accipiens et calicem, iterum gratias agens dedit discipulis suis, dicens:
ACCIPITE ET BIBITE EX EO OMNES: HIC EST ENIM CALIX SANGUINIS MEI NOVI ET AETERNI TESTAMENTI, QUI PRO VOBIS ET PRO MULTIS EFFUNDETUR IN REMISSIONEM PECCATORUM. HOC FACITE IN MEAM COMMEMORATIONEM.
CP. Mysterium fidei:
O. Mortem tuam annuntiamus, Domine, et tuam resurrectionem confitemur, donec venias.
CC. Memores igitur mortis et resurrectionis eius, tibi, Domine, panem vitae et calicem salutis offerimus, gratias agentes quia nos dignos habuisti astare coram te et tibi ministrare. Et supplices deprecamur ut corporis et sanguinis Christi participes a Spiritu Sancto congregemur in unum.
C1. Recordare, Domine, Ecclesiae tuae toto orbe diffusae, ut eam in caritate perficias una cum papa nostro N. et episcopo nostro N. et universo clero.
....................
Memento famuli tui (famulae tuae) N., quem (quam) (hodie) ad te ex hoc mundo vocasti. Concede, ut, qui (quae) complantatus (complantata) fuit similitudini mortis Filii tui, simul fiat et resurrectionis ipsius.
....................
C2. Memento etiam fratrum nostrorum, qui in spe resurrectionis dormierunt, omniumque in tua miseratione defunctorum, et eos in lumen vultus tui admitte. Omnium nostrum, quaesumus, miserere, ut cum beata Dei Genetrice Virgine Maria, beato Ioseph, eius sponso, beatis apostolis et omnibus sanctis, qui tibi a saeculo placuerunt, aeternae vitae mereamur esse consortes, et te laudemus et glorificemus per Filium tuum Iesum Christum.
CP. Per ipsum, et cum ipso, et in ipso,
CC. est tibi Deo Patri omnipotenti, in unitate Spiritus Sancti, omnis honor et gloria per omnia saecula saeculorum.
O. Amen.
PREX EUCHARISTICA III
CP. Vere sanctus es, Domine, et merito te laudat omnis a te condita creatura, quia per Filium tuum, Dominum nostrum Iesum Christum, Spiritus Sancti operante virtute vivificas et sanctificas universa, et populum tibi congregare non desinis, ut a solis ortu usque ad occasum oblatio munda offeratur nomini tuo.
CC. Supplices ergo te, Domine, deprecamur, ut haec munera, quae tibi sacranda detulimus, eodem Spiritu sanctificare digneris, ut corpus † et sanguis fiant Filii tui Domini nostri Iesu Christi, cuius mandato haec mysteria celebramus. Ipse enim in qua nocte tradebatur accepit panem et tibi gratias agens benedixit, fregit, deditque discipulis suis, dicens:
ACCIPITE ET MANDUCATE EX HOC OMNES: HOC EST ENIM CORPUS MEUM, QUOD PRO VOBIS TRADETUR.
Simili modo, postquam cenatum est, accipiens calicem, et tibi gratias agens benedixit, deditque discipulis suis, dicens:
ACCIPITE ET BIBITE EX EO OMNES: HIC EST ENIM CALIX SANGUINIS MEI NOVI ET AETERNI TESTAMENTI, QUI PRO VOBIS ET PRO MULTIS EFFUNDETUR IN REMISSIONEM PECCATORUM. HOC FACITE IN MEAM COMMEMORATIONEM.
CP. Mysterium fidei.
O. Mortem tuam annuntiamus, Domine, et tuam resurrectionem confitemur, donec venias.
CC. Memores igitur, Domine, eiusdem Filii tui salutiferae passionis necnon mirabilis resurrectionis et ascensionis in caelum, sed et praestolantes alterum eius adventum, offerimus tibi, gratias referentes, hoc sacrificium vivum et sanctum. Respice, quaesumus, in oblationem Ecclesiae tuae et, agnoscens hostiam, cuius voluisti immolatione placari, concede, ut qui corpore et sanguine Filii tui reficimur, Spiritu eius Sancto repleti, unum corpus et unus spiritus inveniamur in Christo.
C1. Ipse nos tibi perficiat munus aeternum, ut cum electis tuis hereditatem consequi valeamus, inprimis cum beatissima Virgine, Dei Genetrice, Maria, cum beato Ioseph, eius sponso, cum beatis apostolis tuis et gloriosis martyribus (cum sancto N.) et omnibus sanctis, quorum intercessione perpetuo apud te confidimus adiuvari.
C2. Haec hostia nostrae reconciliationis proficiat, quaesumus, Domine, ad totius mundi pacem atque salutem. Ecclesiam tuam, peregrinantem in terra, in fide et caritate firmare digneris cum famulo tuo papa nostro N. et episcopo nostro N., cum episcopali ordine et universo clero et omni populo acquisitionis tuae.
.....................
Memento famuli tui (famulae tuae) N., quem (quam) (hodie) ad te ex hoc mundo vocasti. Concede, ut, qui (quae) complantatus (complantata) fuit similitudini mortis Filii tui, simul fiat et resurrectionis ipsius, quando mortuos suscitabit in carne de terra et corpus humilitatis nostrae configurabit corpori claritatis suae.
.....................
C3. Votis huius familiae, quam tibi astare voluisti, adesto propitius. Omnes filios tuos ubique dispersos tibi, clemens Pater, miseratus coniunge.
Fratres nostros defunctos, et omnes qui, tibi placentes, ex hoc saeculo transierunt, in regnum tuum benignus admitte, ubi fore speramus, ut simul gloria tua perenniter satiemur, per Christum Dominum nostrum, per quem mundo bona cuncta largiris.
CP. Per ipsum, et cum ipso, et in ipso, est tibi Deo Patri omnipotenti, in unitate Spiritus Sancti, omnis honor et gloria per omnia saecula saeculorum.
O. Amen.
RITUS COMMUNIONIS
S. Praeceptis salutaribus moniti, et divina institutione formati, audemus dicere:
O. Pater noster, qui es in caelis, sanctificetur nomen tuum, adveniat regnum tuum, fiat voluntas tua, sicut in caelo et in terra. Panem nostrum quotidianum da nobis hodie; et dimitte nobis debita nostra, sicut et nos dimittimus debitoribus nostris, et ne nos inducas in tentationem, sed libera nos a malo.
S. Libera nos, quaesumus, Domine, ab omnibus malis, da propitius pacem in diebus nostris, ut ope misericordiae tuae adiuti, et a peccato simus semper liberi et ab omni perturbatione securi: expectantes beatam spem et adventum Salvatoris nostri Iesu Christi.
O. Quia tuum est regnum et potestas et gloria in saecula.
S. Domine Iesu Christe, qui dixisti apostolis tuis: "Pacem relinquo vobis, pacem meam do vobis", ne respicias peccata nostra, sed fidem Ecclesiae tuae; eamque secundum voluntatem tuam pacificare et coadunare digneris. Qui vivis et regnas in saecula saeculorum.
O. Amen.
S. Pax Domini sit semper vobiscum.
O. Et cum spiritu tuo.
Agnus Dei, qui tollis peccata mundi, miserere nobis.
Agnus Dei, qui tollis peccata mundi, miserere nobis.
Agnus Dei, qui tollis peccata mundi, dona nobis pacem.
S. Ecce Agnus Dei, ecce qui tollit peccata mundi. Beati qui ad cenam Agni vocati sunt.
O. Domine, non sum dignus, ut intres sub tectum meum, sed tantum dic verbo et sanabitur anima mea.
...............
RITUS CONCLUSIONIS
S. Dominus vobiscum.
O. Et cum spiritu tuo.
S. Benedicat vos omnipotens Deus: Pater et Filius et Spiritus Sanctus.
O. Amen.
S. Ite, missa est.
O. Deo gratias.


Urmăreşte ercis.ro on Twitter
Caută pe site

vineri, 27 februarie 2015

CALEA SFINTEI CRUCI

CALEA SFINTEI CRUCI
 
Rugăciune
Preasfântă Treime, îţi jertfim Calea sfintei cruci, pentru ca să cinstim şi să lăudăm maiestatea ta, să-ţi mulţumim pentru marele har al mântuirii şi să aducem ispăşire pentru păcatele noastre şi pentru sufletele din Purgator.
Isuse, tu ai îndurat moartea pe cruce pentru mântuirea noastră. Te rugăm, trezeşte în inimile noastre o căinţă adevărată de păcatele săvârşite şi dă-ne o încredere nestrămutată în meritele tale. Ajută-ne să te urmăm pe calea stropită cu sângele tău în aşa fel, ca să ajungem la fericirea veşnică. Amin. 

Staţiunea I
Isus este osândit la moarte
P. Ne închinăm ţie, Cristoase şi te binecuvântăm!
C. Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!
Isus, sfântul sfinţilor şi regele regilor, după ce a fost biciuit până la sânge şi încoronat cu spini, este osândit de făptura sa la moartea cea mai dureroasă şi cea mai ruşinoasă. Eu sunt pricina acestei osândiri, eu m-am făcut de o mie de ori vrednic de moartea aceasta prin păcatele mele.
Isuse, dă-mi harul să cunosc bine păcatele mele; dă-mi o umilinţă adevărată.
Tatăl nostru... Bucură-te, Marie,...
P. Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce.
C. Miluieşte-ne pe noi! 
 
Staţiunea a II-a
Isus ia crucea pe umeri
P. Ne închinăm ţie Cristoase şi te binecuvântăm!
C. Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!
După ce a aşteptat-o şi a dorit-o treizeci şi trei de ani, Isus ia crucea pe umerii săi ca pe un steag al luptei sale, ca pe o unealtă a mântuirii noastre. Isuse, dă-mi harul să preţuiesc şi să iubesc patima şi crucea ta sfântă, precum şi suferinţele ce mi le trimiţi.
Tatăl nostru... Bucură-te, Marie,...
P. Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce.
C. Miluieşte-ne pe noi! 

Staţiunea a III-a
Isus cade întâia oară sub povara crucii
P. Ne închinăm ţie Cristoase şi te binecuvântăm!
C. Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!
Isus cade istovit din pricina sângelui ce l-a pierdut, împovărat de păcatele ce apăsau crucea. El cade pentru a mă curăţi de păcate şi pentru a mă păzi să nu cad din nou în ele.
Isuse, dă-mi harul statorniciei în bine până la sfârşit.
Tatăl nostru... Bucură-te, Marie,...
P. Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce.
C. Miluieşte-ne pe noi! 

Staţiunea a IV-a
Isus întâlneşte pe Maica sa mâhnită
P. Ne închinăm ţie Cristoase şi te binecuvântăm!
C. Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!
Isus, având crucea pe umeri şi cununa de spini pe cap, o întâlneşte pe Maica sa mâhnită. Ce durere pentru inima dumnezeiască a Fiului şi pentru inima duioasă a Mamei!
Isuse, fă-mă părtaş de durerile şi suferinţele ce ţi le-am pricinuit ţie şi Maicii tale.
Tatăl nostru... Bucură-te, Marie,...
P. Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce.
C. Miluieşte-ne pe noi! 

Staţiunea a V-a
Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-şi ducă crucea
P. Ne închinăm ţie Cristoase şi te binecuvântăm!
C. Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!
Simon din Cirene duce crucea lui Isus, pentru că Isus n-o mai poate duce. Simon duce crucea fără de voie şi silit, dar ducând crucea, cunoaşte cine este Isus şi învaţă să-l iubească, precum şi să ducă crucea din dragoste pentru dânsul.
Isuse, dă-mi harul ca prin crucea ce-mi este dată, să cunosc cine eşti, să învăţ să te iubesc şi să rabd orice suferinţă din dragoste pentru tine.
Tatăl nostru... Bucură-te, Marie,..
P. Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce.
C. Miluieşte-ne pe noi! 

Staţiunea a VI-a
Veronica şterge faţa lui Isus cu o mahramă
P. Ne închinăm ţie Cristoase şi te binecuvântăm!
C. Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!
Cu mare compătimire, Veronica şterge sudoarea şi sângele de pe faţa dumnezeiască a lui Isus, iar el, din recunoştinţă, îşi întipăreşte chipul pentru totdeauna pe mahrama ei.
Isuse, întipăreşte şi în inima mea chipul feţei tale, ca să nu uit niciodată ceea ce ai suferit pentru mine şi cât m-ai iubit.
Tatăl nostru... Bucură-te, Marie,...
P. Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce.
C. Miluieşte-ne pe noi! 

Staţiunea a VII-a
Isus cade a doua oară
P. Ne închinăm ţie Cristoase şi te binecuvântăm!
C. Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!
Isus cade şi peste el cade crucea care îi apasă mai adânc spinii în cap, pricinuindu-i astfel o durere nespusă. Aceşti spini au fost păcatele mele săvârşite cu gândul, pofta, cuvântul şi privirea.
Isuse, dă-mi harul unei pocăinţe adevărate pentru păcatele mele, care ţi-au pricinuit dureri atât de mari.
Tatăl nostru... Bucură-te, Marie,...
P. Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce.
C. Miluieşte-ne pe noi! 

Staţiunea a VIII-a
Isus le mângâie pe femeile din Ierusalim care plâng
P. Ne închinăm ţie Cristoase şi te binecuvântăm!
C. Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!
Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeţi pe mine, ci pe voi să vă plângeţi şi pe copiii voştri! Căci de se fac acestea cu pomul cel verde ce va fi cu cel uscat?
Isuse, tu eşti pomul cel verde şi eu cel uscat: vrednic numai să ard în iad. Da-mi harul unei adevărate convertiri şi al unei statornice frici de Dumnezeu, pentru ca prin fapte bune să aduc roade pentru viaţa veşnică.
Tatăl nostru... Bucură-te, Marie,...
P. Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce.
C. Miluieşte-ne pe noi! 

Staţiunea a IX-a
Isus cade a treia oară sub povara crucii
P. Ne închinăm ţie Cristoase şi te binecuvântăm!
C. Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!
Isus cade, dar călăii îl împing, îl bat şi-l batjocorăsc necontenit până la Golgota.
Isuse, ce ruşine şi durere ai suferit pentru mine. Dă-mi harul ca, din dragoste pentru tine, şi cu duh de pocăinţă, să sufăr bucuros orice ruşine şi durere şi în chipul acesta să nu încetez niciodată de a te urma.
Tatăl nostru... Bucură-te, Marie,...
P. Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce.
C. Miluieşte-ne pe noi! 

Staţiunea a X-a
Isus este dezbrăcat de hainele sale
P. Ne închinăm ţie Cristoase şi te binecuvântăm!
C. Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!
Isus este dezbrăcat de hainele sale şi i se dă să bea fiere şi oţet. Hainele i se scot şi astfel se redeschid rănile pricinuite prin biciuire. Prin dezbrăcarea hainelor şi prin reînnoirea rănilor Mântuitorul ne-a dobândit iertarea pentru păcatele noastre împotriva curăţiei, iar prin fierea amară şi prin oţetul acru, a ispăşit păcatele noastre de lăcomie.
Isuse, izbăveşte-mă de robia poftelor trupeşti.
Tatăl nostru... Bucură-te, Marie,...
P. Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce.
C. Miluieşte-ne pe noi! 

Staţiunea a XI-a
Isus este răstignit pe cruce
P. Ne închinăm ţie Cristoase şi te binecuvântăm!
C. Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!
Mâinile şi picioarele Mântuitorului sunt pironite pe cruce. Prin rănile mâinilor şi ale picioarelor el suferă dureri nespuse pentru toate faptele cele rele ale mâinilor noastre şi pentru căile păcătoase pe care au umblat picioarele noastre.
Străpunge-mă, Isuse, şi pironeşte-mă pe crucea ta printr-o sfântă frică şi dragoste, pentru ca în toate ispitele şi suferinţele să rămân statornic în răbdare până la sfârşit.
Tatăl nostru... Bucură-te, Marie,...
P. Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce.
C. Miluieşte-ne pe noi!

Staţiunea a XII-a
Isus moare pe cruce
P. Ne închinăm ţie Cristoase şi te binecuvântăm!
C. Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!
După ce a rămas atârnat trei ceasuri pe cruce, după ce a pătimit şi s-a rugat, Isus îşi dă de bunăvoie sufletul în mâinile Tatălui său ceresc şi moare. (pauză)
Isuse, fă ca moartea ta să-mi fie viaţă şi dă-mi harul să fiu pururea mort pentru păcat, pentru lume şi pentru toate pornirile mele rele, ca să trăiesc numai pentru tine şi la sfârşit să ajung, printr-o moarte sfântă, la viaţa veşnică.
Tatăl nostru... Bucură-te, Marie,...
P. Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce.
C. Miluieşte-ne pe noi! 

Staţiunea a XIII-a
Isus este luat jos de pe cruce
P. Ne închinăm ţie Cristoase şi te binecuvântăm!
C. Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!
Isus este luat jos de pe cruce şi depus în braţele Maicii sale preaîndurerate.
Sfântă Maică a lui Dumnezeu, ce durere pentru inima ta de Mamă, să ţii în braţele tale trupul dumnezeiescului tău Fiu, rece şi fără viaţă şi să priveşti rănile lui, din care mai curgea sânge! Pentru aceste dureri ale tale, te rog, dobândeşte-mi de la dumnezeiescul tău Fiu, harul unei pocăinţe desăvârşite pentru păcate, acum şi-n ceasul morţii mele.
Tatăl nostru... Bucură-te, Marie,...
P. Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce.
C. Miluieşte-ne pe noi! 

Staţiunea a XIV-a
Isus este înmormântat
P. Ne închinăm ţie Cristoase şi te binecuvântăm!
C. Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!
Trupul preasfânt al lui Isus este pus într-un mormânt nou şi curat. Isuse, dă-mi harul ca inima mea să fie o locuinţă curată şi plăcută pentru trupul tău în preasfânta împărtăşanie şi să te primesc cu vrednicie şi evlavie, pentru mântuirea sufletului meu, pururea, dar mai ales la sfârşitul vieţii mele.
Tatăl nostru... Bucură-te, Marie,...
P. Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce.
C. Miluieşte-ne pe noi! 

Rugăciunea sfântului Augustin
Dumnezeule, care pentru mântuirea lumii ai voit să te naşti, să fii tăiat împrejur, lepădat de iudei, vândut cu o sărutare de Iuda trădătorul, să fii legat cu funii şi dus la moarte ca un miel nevinovat, să fii înjosit înaintea lui Ana, Caiafa, Pilat şi Irod, învinovăţit pe nedrept, biciuit, batjocorât, scuipat, încununat cu spini, pălmuit şi bătut cu vergi, acoperindu-ţi faţa, să fii despuiat de hainele tale, pironit şi înălţat pe cruce, întovărăşit de tâlhari, adăpat cu fiere şi oţet şi străpuns cu suliţa!
Te rog, Doamne, prin aceste preasfinte dureri ale tale, pe care eu nevrednicul le meditez cu evlavie, precum şi prin crucea şi moartea ta sfântă, izbăveşte-mă de chinurile iadului, şi binevoieşte a mă duce acolo unde l-ai dus pe tâlharul cel bun răstignit cu tine, tu care fiind Dumnezeu, vieţuieşti şi domneşti cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt în toţi vecii vecilor. Amin. 

miercuri, 25 februarie 2015

Papa Francisc


Ingerul Domnului

Îngerul Domnului

– Îngerul Domnului a vestit Mariei.
– Şi ea a zămislit de la Duhul Sfânt.
Bucură-te, Marie…
– Iată roaba Domnului.
– Fie mie după cuvântul tău.
Bucură-te, Marie…
– Şi Cuvântul s-a făcut trup.
– Şi a locuit între noi.
Bucură-te, Marie…
– Roagă-te pentru noi, sfântă
Născătoare de Dumnezeu.

– Ca să ne facem vrednici
de făgăduinţele lui Cristos.
Să ne rugăm:
Te rugăm, Doamne, să reverşi harul
tău asupra sufletelor noastre, pentru
ca noi, care am cunoscut, prin
vestirea îngerului, întruparea lui
Cristos, Fiul tău, să fim duşi prin
pătimirea şi crucea sa la slava
învierii. Prin acelaşi Cristos, Domnul
nostru. Amin.
Slavă Tatălui…

 Angelus Domini

– Ángelus Dómini nuntiávit Maríae.
– Et concépit de Spíritu Sancto.
Ave, María…
– Ecce ancílla Dómini.
– Fiat mihi secúndum verbum tuum.
Ave, María…
– Et Verbum caro factum est.
– Et habitávit in nobis.
Ave, María…
– Ora pro nobis, sancta Dei
Génetrix.

– Ut digni efficiámur
promissiónibus Christi.
Orémus:
Grátiam tuam, quaesumus, Dómine,
méntibus nostris infúnde, ut qui,
ángelo nuntiánte, Christi Fílii tui
incarnatiónem cognóvimus, per
passiónem eius et crucem, ad
resurrectiónis glóriam perducámur.
Per eúndem Christum, Dóminum
nostrum. Amen.
Glória Patri…

Odihna vesnica

Odihna veşnică

Odihna veşnică dă-le-o lor, Doamne,
şi lumina fără de sfârşit
să le strălucească lor.
Să se odihnească în pace. Amin.

 Requiem aeternam

Réquiem aetérnam dona eis,
Dómine,
et lux perpétua lúceat eis.
Requiéscant in pace. Amen.

Ingere al lui Dumnezeu


Îngere al lui Dumnezeu


Îngere al lui Dumnezeu,
care eşti păzitorul meu,
luminează-mă, păzeşte-mă,
povăţuieşte-mă
şi ocârmuieşte-mă pe mine,
care-ţi sunt încredinţat ţie
prin mila lui Dumnezeu. Amin.


Angele Dei

Ángele Dei,
qui custos es mei,
me, tibi commíssum
pietáte supérna,
illúmina, custódi,
rege et gubérna.
Amen.

Sfantul Anton de Padova


 Rugaciuni

Rugăciune de recomandare
Sfinte Antoane, între toţi sfinţii lui Dumnezeu, tu ai fost înzestrat cu o putere deosebită pentru a ocroti şi ajuta pe toţi cei care şi-au pus nădejdea în tine. Dumnezeu ţi-a dat chiar puterea de a învia morţii, de a reda celor orbi vederea, celor bolnavi sănătatea, astfel încât toţi cei care au alergat la tine au simţit mângâierea sprijinului tău.
Această grijă a ta faţă de suferinţele oamenilor, mă umple şi pe mine de încredere sfântă, cu care alerg la bunătatea ta, cerându-ţi ajutor. Pentru dragostea ta înflăcărată către Isus, care a voit să coboare în braţele tale sub chip de Prunc ceresc şi pentru iubirea ta gingaşă faţă de Maria, Mama lui Isus, te rog, arată-ţi acum puterea ta cea mare şi ajută-mă.
Tu eşti tăria mea în suportarea pagubelor, în nenorocirile care mă lovesc, în întristările mele sufleteşti, în boli şi lipsuri, în necazuri şi ispite de tot felul. Fii, deci, lângă mine când patimile îmi răscolesc sufletul şi când duhul cel rău unelteşte împotriva sufletului meu ca să-l piardă.
Sfinte Antoane, te rog, ajută-mă în toate lipsurile mele trupeşti şi sufleteşti. Alină şi mângâie sufletul meu în orice strâmtorare, pentru ca, îmbărbătat de tine, să primesc cununa biruinţei de la Dumnezeu în slava veşnică a cerului. Amin.
Rugăciune de încredinţare sfântului Anton
Sfinte Antoane, prietenul şi ocrotitorul meu, îţi încredinţez trupul şi sufletul meu, tot ce gândesc şi fac, îndur şi sufăr, viaţa şi moartea şi tot ce mă priveşte. Recunosc că nu sunt vrednic de grija ta; dar tu ai ajuta atâţia păcătoşi: ai milă şi de mine. Iată, în mâinile tale pun mântuirea mea pământească şi pe cea veşnică; ţie îţi încredinţez sufletul meu, pe care Isus l-a răscumpărat cu preţul atât de scump al sângelui său. Părintele meu sfânt, păstrează-mă sub ocrotirea ta şi dobândeşte-mi iertarea păcatelor, dragoste faţă de Isus, statornicie pe calea cea bună, o moarte fericită şi, în sfârşit, cerul. Harurile acestea nu le merit, dar tu poţi să mi le dobândeşti, căci Dumnezeu te iubeşte atât de mult încât îţi dă tot ceea ce îi ceri. Roagă-te, deci, pentru mine şi primeşte-mă sub ocrotirea ta. Vreau să-ţi fiu încredinţat zi şi noapte, la lucru şi în timp de odihnă, când sunt sănătos sau bolnav, în încercări şi ispite, la rugăciune şi la slujbă. Mai presus de toate fii milostiv cu mine în ceasul agoniei. Adu-ţi aminte cu câtă încredere am cerut ocrotirea ta. Amin.
Rugăciune de mulţumire
Sfinte Antoane, tu ai avut o inimă simţitoare faţă de suferinţele oamenilor şi i-ai ajutat totdeauna. Şi eu am simţit ajutorul tău în viaţa mea.
Primeşte recunoştinţa mea şi darul pe care îl prezint la altarul tău. Vreau şi eu să contribui, cu slabele mele puteri, la răspândirea împărăţiei lui Dumnezeu şi la ajutorarea săracilor. Ajută-mă în continuare, ca viaţa mea să fie demnă de un adevărat creştin şi niciodată să nu uit de binefacerea pe care am primit-o prin tine. Amin.
Rugăciune după primirea harului cerut
O slăvite făcătorule de minuni, Părintele săracilor, care ai descoperit inima zgârcitului îngropată în aur, pentru harul cel mare ce l-ai primit de la Dumnezeu de a te înduioşa de necazurile celor nefericiţi, tu ai dus la Dumnezeu toate rugăciunile noastre şi ai făcut să fie ascultate, primeşte darul cel depunem la picioarele tale pentru ajutorul nenorociţilor. Fă să fie de folos celor nevoiaşi. Vino cu obişnuita ta îndurare în ajutorul nostru şi al lor în toate nevoile trupeşti, dar mai ales în nevoile sufleteşti; ajută-ne acum şi în ceasul morţii noastre. Amin.
Rugăciune în sărbătoarea sfântului Anton
Preamărite Sfinte Antoane, tu care niciodată n-ai respins vreo rugăciune celor ce ţi s-au adresat, ascultă şi glasul meu smerit şi împlineşte cererea pe care ţi-o prezint astăzi; prin râvna pe care o aveai pentru slava lui Dumnezeu, prin dragostea înflăcărată faţă de aproapele, care te îndeamnă să-i dai ajutor, scăpându-l de orice fel de strâmtorare şi primejdie, prin dragostea pe care o aveai faţă de Isus, care te-a răsplătit apărând în chip de Prunc în braţele tale, prin devoţiunea ta către preasfânta Fecioară Maria, prin puterea acordată ţie de Dumnezeu ca să dobândeşti necontenit haruri acelora care se îndreaptă către tine, astfel încât prin mijlocirea ta se regăsesc lucrurile pierdute, se reamintesc cele uitate, orice lucru încredinţat ţie iese la bun sfârşit şi toţi care aleargă la tine se bucură de mijlocirea ta, obţine-mi de la Dumnezeu harul dorit. Inima mea să găsească mângâiere şi plin de mulţumire, să înaintez cu multă voioşie pe calea mântuirii. Amin.
Rugăciune la un mare necaz
Adu-ţi aminte, sfinte Antoane, cum te-a cinstit Dumnezeu până acum, ajutând atâtea mii de oameni care au cerut mijlocirea ta. Adu-ţi aminte câţi morţi au înviat, câţi rătăciţi au primit îndemn şi sfat bun, câţi au scăpat de diferite boli, câţi şi-au reprimit bunurile furate, într-un cuvânt, câţi au găsit şi găsesc necontenit prin tine ajutor în nevoile lor. Şi eu alerg la tine în necazul în care mă aflu. Voi primi uşurare de la Dumnezeu prin stăruinţa ta. Fie-ţi milă de mine, căci Domnul îmi trimite această suferinţă fie pentru păcatele mele, fie ca să mă încerce. Priveşte la starea mea atât de grea. Mă vei putea vedea suferind fără să fii mişcat? Ştiu că nu sunt vrednic de ajutorul tău, dar adu-ţi aminte de marea dragoste cu care ai ajutat pe atâţia păcătoşi, cât timp trăiau încă pe pământ.
sau
Sfinte Antoane, tu ai primit de la Dumnezeu darul de a ajuta mii de oameni în necazurile cele mai mari în care s-au aflat. Tu ai înviat chiar şi morţii, ai întors de pe căile rătăcite pe cei păcătoşi, ai vindecat pe cei bolnavi, ai înapoiat lucrurile pierdute sau furate şi orice rău, oricât de mare ar fi fost, s-a îndepărtat prin puterea rugăciunii tale. Dar nu numai atât, tu ai împărţit oamenilor bogăţiile harului lui Dumnezeu: prin tine mii de oameni s-au întors la credinţă, au învăţat să fie conştiincioşi în împlinirea datoriilor, au ajuns la bunăstare şi o viată fericită.
Şi eu alerg la tine în necazul în care mă aflu. Nu am de unde să primesc ajutor decât de la Dumnezeu dar sunt nevrednic să apar în faţa lui din cauza păcatelor mele. Priveşte la sufletul meu împovărat şi fie-ţi milă de mine.
Te rog Sfinte Antoane, pentru dragostea ta faţă de cei sărmani şi pentru grija ta pentru binele lor trupesc şi sufletesc, roagă-l pe bunul Dumnezeu să mă ajute şi pe mine. Amin.
Rugăciune de apărare împotriva geloziei
Glorioase sfinte Antoane, Dumnezeu a voit să fii sfântul minunilor şi în vremurile noastre. Toţi cei necăjiţi aleargă la tine. Iată-mă şi pe mine la picioarele tale spre a-ţi deschide inima mea cea atât de zbuciumată. Sfinte Antoane, eu nu mai am linişte. Mă zbucium fără a vedea vreo scăpare din suferinţele mele, pe care le îndur fără vină. Nu mai pot suferi necontenitele învinuiri nemeritate, ce vin tocmai din partea acelei persoane care ar trebui să-mi fie cel mai bun sprijin pe pământ. Gelozia îi tiranizează inima, iar eu sufăr atât de mult de pe urma ei.
Sfinte Antoane, tu care cunoşti nevinovăţia mea în această privinţă şi credinţa mea nestrămutată ce am jurat-o soţului (soţiei), vino în ajutorul meu aşa cum, în viaţa ta pământească, ai ajutat pe cei ce se aflau în acelaşi necaz. Luminează mintea soţului meu (soţiei mele), ca să recunoască dreptatea şi adevărul si-ţi voi arăta recunoştinţă tot timpul vieţii mele. Amin.
Rugăciune pentru a avea copii
Sfinte Antoane, mângâietorul sufletelor mâhnite, priveşte cu îndurare şi vezi cum trăiesc în întristare, pentru că Dumnezeu nu mi-a dat harul de a deveni şi eu mamă, sau dacă devin, îmi curmă bucuria, luându-mi copilul de la sân. Copiii sunt legătura de iubire dintre soţi: mijloceşte, deci pentru mine la Domnul, ca El să ne mângâie cu un copil şi să ni-l ţină în viaţă.
Eu făgăduiesc că îl voi creşte şi educa în frica lui Dumnezeu. Sfinte Antoane, pentru dragostea pe care ai avut-o faţă de Pruncul Isus, dobândeşte-mi acest har. Iar dacă Dumnezeu a hotărât altfel, uşurează-ne, mie şi soţului meu traiul, cu haruri deosebite, ca să fim pururi resemnaţi în voinţa lui Dumnezeu şi să ne folosim de starea noastră pentru a spori faptele bune în folosul aproapelui. Amin.

Rugăciune pentru a cere harul unei vieţi creştineşti
Sfinte Antoane, ocrotitorul şi mijlocitorul meu credincios, pe tine te rog eu, sărmanul păcătos, ca să-mi dobândeşti de la bunul Dumnezeu - în numele suferinţelor şi morţii Domnului nostru Isus Cristos - harul de a-mi îndrepta viaţa păcătoasă, de a renunţa la deprinderile mele rele, înăbuşind poftele păcătoase şi biruind ispitele. Astfel voi putea sluji cu dragoste tot mai mare Domnului şi Dumnezeului meu, rămânându-i credincios în toate zilele vieţii mele.
Duhule Sfânt, împărţitorul harurilor, sprijineşte-mă ca să duc, după exemplul sfântului Anton, o viaţă plăcută lui Dumnezeu, şi să mă întăresc zilnic în virtuţile creştineşti. Dumnezeule milostiv, ajută-mă să-ţi cer cu stăruinţă numai ceea ce-ţi place, să cercetez cu laure aminte, să cunosc într-adevăr şi să îndeplinesc spre lauda şi cinstea numelui tău preasfânt. Orânduieşte viaţa mea şi lasă-mă să cunosc voinţa ta şi să o îndeplinesc astfel încât să fie spre mântuirea sufletului meu. Dă, Doamne Dumnezeule meu, să nu mă lenevesc în slujirea ta, nici în zile fericite, nici în nenorocire; să nu mă arăt semeţ când mă simt mulţumit, dar nici să nu rămân zdrobit când vin zile grele; să nu-mi facă nimic plăcere decât ceea ce mă duce la tine, şi să nu mă întristez de nimic decât de ceea ce mă îndepărtează de tine; să nu caut a place cuiva şi să nu mă tem de nimeni în afară de tine. Fă să dispreţuiesc tot ce este trecător şi să preţuiesc ceea ce este veşnic. Umple-mă de dispreţ faţă de orice plăcere în afară de tine şi să te caut numai pe tine.
Dă-mi, Doamne, plăcere să muncesc pentru tine, să fiu dezgustat de odihna lipsită de tine. Acordă-mi harul de a-mi înălţa mintea spre tine şi de a mă căi din adâncul inimii de greşelile mele, făgăduind îndreptarea. Domnul şi Dumnezeul meu, fă-mă supus fără împotrivire, sărac fără nemulţumire, răbdător fără plângere, umil fără prefăcătorie, voios fără zburdălnicie, trist fără deprimare, serios fără a fi respingător, amabil fără a fi uşuratic, temător fără disperare, drept fără îngâmfare; fă să-l înalţ cu vorba şi cu fapte fără făţărnicie.
Dă-mi, Doamne, o inimă veghetoare, care să nu se îndepărteze de tine prin gânduri lumeşti, o inimă nobilă care nu se lasă învinsă de intenţii greşite, o inimă statornică ce nu se frânge în încercări, o inimă liberă ce nu se lasă prinsă de nici un gând nepotrivit şi păcătos.
Dă-mi Doamne, o minte care să te cunoască, un zel care să te găsească, o putere care să-ţi placă, o statornicie care să te aştepte cu credinţă, o încredere nezdruncinată în tine până la sfârşit. Dă, să fiu pătruns de căinţă când mă ajung pedepsele tale, să mă fac părtaş de binefacerile tale prin harul tău, cât timp mă aflu în drum spre cer.
Sporeşte-mi credinţa, întăreşte-mi speranţa, desăvârşeşte-mi iubirea, ca, prin meritele Domnului nostru Isus Cristos şi prin mijlocirea sfântului Anton, să pot gusta, după o moarte fericită, bucuria patriei cereşti. Amin.
Rugăciune pentru aflarea lucrurilor pierdute
O slăvite sfinte Antoane, Dumnezeu ţi-a dat harul minunilor şi, de 800 de ani, tot săvârşeşti minuni în folosul oamenilor. Într-un chip deosebit te-ai arătat puternic în aflarea lucrurilor pierdute. La tine alerg cu încredere, ca un fiu la cel mai bun părinte. Ajută-mă să păstrez mereu harul lui Dumnezeu, iar dacă cumva aş avea nefericirea să-l pierd, ajută-mă să-l redobândesc. Ajută-mă să am o mai mare evlavie în slujirea Domnului şi în practicarea virtuţilor şi ca recunoştinţă a acestor haruri însemnate pentru mântuirea cea veşnică, fă să găsesc... iar dacă nu se poate, pentru că s-a pierdut, ajută-mă ca să ajung la această convingere şi să mă liniştesc. Dobândindu-mi acest har, îmi vei arăta bunătatea ta şi vei face să sporească dragostea şi încrederea mea faţă de tine. Amin.
Rugăciune pentru alegerea stării de viaţă
O înţelepte sfinte Antoane, tu ştii cât de însemnat lucru este pentru un suflet alegerea stării. Iată că eu acum trebuie să mă hotărăsc, ca să urmez pentru toată viaţa, şi să înţeleg primejdia în care m-aş pune dacă aş urma altă cale decât aceia pe care mi-a hotărât-o Pronia dumnezeiască. Am nevoie de lumină şi de har, căci cine ar putea să mi le dobândească dacă nu tu, care eşti ocrotitorul meu preaiubit? Nu, eu nu vreau să mă conduc de unul singur, ci sprijinit de voinţa acelora care sunt lăsaţi de Dumnezeu ca să conducă, te rog din toată inima să-i lumineze şi pe dânşii şi pe mine pentru ca starea mea, ce o voi alege, să fie aceea la care mă cheamă Domnul. Nu îngădui, sfinte Antoane, ca patimile, interesul, iubirea de sine sau duhul lumesc să se amestece în alegerea mea, ci să aleg, având înaintea mea numai şi numai slava lui Dumnezeu şi binele sufletului meu. Amin.
Rugăciune pentru câştigarea unui proces
Iubite sfinte Antoane, iată-mă la picioarele tale cu sufletul îngrijorat, când mă gândesc la nenorocirea ce m-ar putea lovi pe mine şi familia mea dacă justiţia omenească ar comite o eroare în judecata ei. Tu ai apărat pe cei nevinovaţi. Vino şi în ajutorul meu, apără-mă ca pe un client al tău. Nu-ţi cer o minune, ci numai o favoare. Te rog, cere lumină pentru judecători ca să cunoască adevărul şi îndepărtează din mintea lor tot ce ar putea să-i ducă în eroare. Fă ca nedreptatea să nu poată triumfa. Dacă însă Dumnezeu va îngădui totuşi ca să mi se întâmple lucrul de care mă tem atât de mult, fă ca să nu-mi pierd resemnarea sfântă, ci să accept voinţa Domnului, care ne loveşte numai pentru binele sufletului nostru. Nu mă îndoiesc că şi în această încercare grea tu nu mă vei părăsi. Amin.
Rugăciune pentru dobândirea unui har deosebit
La tine alergăm, Sfinte Antoane, care ai avut o inimă înflăcărată de dragoste către Dumnezeu şi către aproapele: pe tine te invocăm, puternicule făcător de minuni, care ai ţinut în braţele tale pe Isus Cristos sub chip de Prunc: către tine ne îndreptăm plini de încredere, ca să mijloceşti la bunul Isus harul pe care îl dorim din adâncul inimii.
(se spune dorinţa...)
Sfinte Antoane nu privi la nevrednicia noastră, ci la slava lui Dumnezeu, care va fi preamărit prin tine, şi la binele sufletelor noastre, precum şi al acelora pe care îi vom ajuta la rândul nostru.
În semn de recunoştinţă vom căuta să ducem o viaţă cât mai potrivită cu învăţăturile sfintei Evanghelii şi să imităm virtuţile tale, ajutându-i pe cei săraci şi muncind pentru răspândirea binelui. Amin.
sau
O minunate sfinte Antoane, slăvit de faima minunilor şi de bunătatea lui Isus, care a venit ca pruncuşor să se odihnească în braţele tale, dobândeşte-mi de la bunătatea lui harul ce-l doresc cu înflăcărare din adâncul inimii mele. Tu care ai fost aşa de milostiv cu sărmanii păcătoşi, nu te uita la nevrednicia aceluia care te roagă, ci la slava lui Dumnezeu, la mântuirea sufletului meu, spre care se îndreaptă şi rugăciunea ce ţi-o fac cu atâta nădejde. Ca recunoştinţă să-ţi fie mica mea ofertă ce o fac pentru ajutorul săracilor, cu care, împreună să-mi fie dat într-o zi prin harul lui Isus Mântuitorul şi prin mijlocirea ta, să ajung în Împărăţia Cerurilor.
Rugăciune pentru îndreptarea soţului
Sfinte Antoane, totdeauna s-a adeverit că dragostea ta e gata să dea ajutor oricui se află în nevoie. Iată-mă cu lacrimi la picioarele tale, cerându-ţi milă pentru soţul meu. El nu duce o viaţă creştinească şi nu vrea să ştie de îndatoririle sfinte pe care - în rătăcirea sa - le calcă cu nepăsare. Ce nenorocire ar fi dacă ar muri în această stare! Sufletul său ar fi pierdut pe veci. Îndură-te, sfinte Antoane, de el. Şi deoarece el nu ascultă de mine şi de datoria sa şi nu vrea să se reîntoarcă din rătăcirile sale, te rog pe tine, care ai avut stăpânire până şi asupra animalelor neînţelegătoare, să-i întorci inima spre datorie şi spre Dumnezeu. Fă ca astfel soţul din viaţă să-mi fie soţ şi în frica de Domnul, pentru ca împreună să ne pregătim veşnicia fericită. Amin.
Rugăciune pentru îndreptarea unui copil
Sfinte Antoane, ocrotitorul meu plin de râvnă pentru mântuirea sufletelor, fie-ţi milă de durerea unui tată (a unei mame) copleşit(ă) de neliniştea în care l-a aruncat (a aruncat-o) nepăsarea religioasă a propriului fiu (a propriei fiice).
Tu, care regăseşti lucrurile pierdute, fă ca fiul meu (fiica mea) să regăsească în sfârşit calea creştinească pe care a rătăcit-o. Flacăra credinţei pare a fi stinsă în sufletul lui(ei). Pasiunile şi indiferenta ce-l(o) împresoară i-au întunecat mintea şi i-au slăbit voinţa. Tu de atâtea ori ai înfrânt puterile iadului.
Luminează-i mintea şi dezvăluie-i înşelăciunea diavolului, ca să recunoască primejdia în care se află sufletul său, şi - asemenea fiului rătăcit - să se reîntoarcă în braţele tatălui sau (mamei sale), spre bucuria Tatălui ceresc. Amin.
Rugăciune pentru îndreptarea unei persoane scumpe (soţ, copil etc.)
Sfinte Antoane, tu care eşti plin de dragoste sfântă faţă de cei păcătoşi, şi n-ai cruţat trudă, rugăciune şi fapte aspre de pocăinţă pentru a-i readuce la Dumnezeu, vino în ajutorul meu ca să îndrept o persoană scumpă inimii mele, dar care este departe de iubirea lui Dumnezeu din cauza vieţii ei dezordonate. Tu ştii că această persoană nu este cu totul rea. Are o inimă bună. Îşi iubeşte familia şi-i vrea tot binele. Dar, din nefericire se uită pe sine şi nu vede propria-i mizerie sufletească în care se află. Este ca un sărman orb, iubite sfinte Antoane, şi depinde de tine să-i dobândeşti lumină de la Dumnezeu. Adu-o înapoi în Casa Tatălui ceresc, dar curând, căci altfel este în primejdie să cadă pradă diavolului.
Sfinte Antoane, dacă această persoană nefericită şi-ar cunoaşte starea de plâns şi dacă s-ar gândi la primejdia de a cădea în orice clipă pradă osândei veşnice - la care se expune atât de uşor - atunci desigur că s-ar îndrepta. Binevoieşte, deci, a-i deschide ochii. Fă-o să înţeleagă mizeria sufletească în care se află. Ridic-o din noroiul păcatelor în care s-a înglodat aşa de adânc. Sfinte Antoane, nu te cuprinde mila când priveşti acest suflet? Fă ca acest fiu rătăcit să înţeleagă întreaga decădere la care a ajuns. Întoarce-l la casa Tatălui ceresc. Ia-l sub protecţia ta şi mijloceşte pentru el ca Domnul să-şi deschidă braţele milei sale nesfârşite, să-i dea sărutul de pace şi de împăcare, reaşezându-l în drepturile pierdute. Sfinte Antoane, mare făcător de minuni, îndeplineşte-mi ruga. Este în joc sângele dumnezeiesc al lui Isus Cristos. Amin.
Pentru întoarcerea celor înstrăinaţi de Dumnezeu
Ştim, sfinte Antoane, că tu ai dobândit de la Dumnezeu puterea de a vindeca boala cea mai îngrozitoare, lepra. Dar nici o lepră nu este mai ruşinoasă şi mai vătămătoare decât păcatul. De aceea te rog, ocrotitorul meu, păzeşte-mi trupul de lepră şi de toate bolile molipsitoare, dar mai ales sufletul de păcat.
Te rog, mijloceşte pentru toţi cei înstrăinaţi de Dumnezeu prin păcate. Isus ne-a asigurat că El nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să aibă viaţă. Cu bunătate el îi cheamă pe toţi: "Veniţi la mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi uşura". Dacă s-ar uita la păcate, cine ar putea să stea în faţa lui? Meritele tale, sfinte Antoane, vor acoperi mulţimea păcatelor, vor îmblânzi pe Dumnezeu spre milostivire, ca să-i aducă pe păcătoşii pentru care eu cer mijlocirea ta, pe calea binelui şi să-i primească iar în casa părintească, de care au fost înstrăinaţi. Amin.
sau
Doamne Isuse Cristoase, tu ai venit în lume ca să salvezi ceea ce era pierdut. Tu însuţi ai spus: "Nu am venit să salvez pe cei drepţi ci pe cei păcătoşi." Tu ierţi zilnic mii de oameni şi-i faci să se bucure din nou de darurile tale cereşti şi pământeşti, având din nou o conştiinţă curată.
După înălţarea la cer tu ai trimis pe slujitorii tăi în lume, ca prin puterea Spiritului Sfânt să ierte păcatele acelora care se întorc la Dumnezeu şi-şi mărturisesc cu sinceritate păcatele. Printre aceşti slujitori ai iertării, un loc deosebit îl ocupă şi sfântul Anton. El a alergat după cei păcătoşi, i-a încurajat, şi prin puterea preoţească le-a dăruit iertarea ta.
De aceea alerg şi eu la mijlocirea sfântului Anton. Priveşte, Doamne la zelul şi rugăciunile sale şi ai milă de cei cufundaţi în păcate şi rătăcire. Trimite-le pe Duhul tău Sfânt, care să le lumineze mintea, ca şi ei să vadă primejdia în care se află. Întăreşte-le voinţa ca să se poată ridica din starea lor asemeni fiului risipitor, spunând: "Mă voi ridica şi mă voi întoarce la Tatăl meu." Dă-le bucuria unei vieţi curate, pentru ca să rămână statornici în bine.
Iată ei se pierd şi iadul se umple cu sufletele lor. Ce voi oferi ca răscumpărare pentru sufletele lor? Ceea ce ai oferit tu pe lemnul crucii: sângele tău preascump pe care sfântul Anton, preotul tău, l-a oferit la sfânta Liturghie pentru întoarcerea celor răi. Primeşte, Părinte ceresc acest prinos desăvârşit şi pentru el scapă de pierzarea veşnică sufletele celor pe care i-ai creat după chipul tău şi care prin Botez au devenit copiii tăi şi fraţii Fiului tău preaiubit.
Ce sunt suferinţele vieţii acesteia în comparaţie cu cele ale vieţii viitoare? De aceea vin în faţa ta şi te rog din toate puterile mele pentru cei dragi ai mei cât şi pentru toţi cei păcătoşi din lume ai milă de ei şi condu-i pe căile mântuirii. Amin.
Rugăciune pentru întoarcerea celor înstrăinaţi de familie
Dumnezeule veşnic, Creatorul cerului şi al pământului, tu ai orânduit familia ca sub binecuvântarea ta oamenii să se simtă fericiţi. Dar iată că păcatul i-a dezbinat pe cei dragi şi i-a făcut să fie duşmanii propriei lor iubiri.
Însă tu ai milă de cei ruinaţi sufleteşte şi-i întorci la datoria lor. Sfântul Anton a primit de la tine acest dar, de a împăca familiile dezbinate şi de a-i readuce pe copiii înstrăinaţi de familie. De aceea alerg la mijlocirea lui, pentru ca rugăciunea lui cucernică să sprijine slăbiciunea şi nevrednicia mea.
Doamne, tu ai permis această dezbinare, poate pentru a mă face să văd că iubirea dintr-o familie este darul tău. Fă ca necazul care s-a abătut asupra familiei mele să-mi fie o învăţătură şi un îndemn ca să mă rog cu mai multă stăruinţă de acum înainte pentru familia mea.
Priveşte, Doamne spre familia mea dezbinată şi adu înapoi pe (tatăl, soţul, copilul,...) meu pentru ca uniţi din nou, să-ti putem sluji împreună aici pe pământ şi la sfârşitul vieţii noastre să fim uniţi în cer. Amin.
Rugăciune pentru întoarcerea unui păcătos
Se ştie, o sfinte Antoane, că tu nu laşi neajutorat pe cel care aleargă cu încredere la tine. De aceea vin să te rog cerşind milă acestui sărman rătăcit. El nu mai trăieşte ca bun creştin şi e aşa de împietrit când e vorba de datoriile lui sufleteşti. Ce s-ar întâmpla dacă ar muri în starea aceasta? Fie-ţi milă, puternice sfinte Antoane. El nu vrea să audă de îndemnurile mele bune şi nu vrea să se ridice din moartea păcatului. Tu însă, care ai făcut ca şi animalele să se plece înaintea lui Isus din Sfânta Taină, ascultă-mă şi înmoaie-i inima ca să primească harul lui Dumnezeu şi, reînnoit prin sfântul Sacrament, să înceapă viaţă de fapte creştineşti, ca să se mântuiască pe veci. Amin.
Rugăciune pentru o căsătorie fericită
Sfinte Antoane, tu ai îndrumat pe atâţia tineri pe drumul vieţii şi le-ai dobândit ajutor de la Dumnezeu ca să poată întemeia o familie fericită şi astfel să aibă parte de o viaţă frumoasă. Ştiu că şi viitorul meu este în mâinile lui Dumnezeu, stăpânul cerului şi al pământului, dar teama de primejdiile care mă înconjoară - uneltirile celor răi, farmecele, descântecele - mă fac uneori să mă clatin în credinţă. De aceea alerg la ajutorul tău. Toţi cei care şi-au încredinţat viitorul în mâinile tale au fost călăuziţi pe drumul cel bun.
Dobândeşte-mi de la Dumnezeu răbdare ca să nu mă pripesc în alegerea mea; credinţă, ca să descopăr mereu voinţa lui; supunere la această voinţă şi seriozitate în pregătirea mea pentru viaţa de familie.
Întăreşte-mi convingerea că Dumnezeu nu părăseşte făpturile sale şi le conduce prin providenţa sa. Domnul nostru Isus Cristos ne-a învăţat: "Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate celelalte vor veni pe deasupra" (Mt 5, 35).
Bunul meu mijlocitor, eu sunt dispus să duc o viaţă cinstită şi supusă voinţei lui Dumnezeu. Fereşte-mă de orice rău şi ajută-mă să-mi găsesc un tovarăş credincios (o tovarăşă credincioasă), pentru ca astfel, amândoi să fim fericiţi pe drumul vieţii şi să ajungem să ne bucurăm de slava cerească. Amin.
Rugăciune pentru obţinerea unui serviciu
Sfinte Antoane, tu ai primit de la Dumnezeu darul de a-i ajuta pe cei nevoiaşi şi săraci, ajută-mă să-mi procur pâinea cea de toate zilele. Iată în ce greutăţi mă aflu eu (şi familia mea...). Nu ştiu ce să fac şi încotro să mă îndrept. Faptele tale minunate au aruncat o rază de speranţă şi în sufletul meu şi mă îndeamnă să alerg la mijlocirea ta.
Ştiu că Dumnezeu, care orânduieşte toate, cunoaşte starea mea, dar nu sunt vrednic să apar în faţa lui. De aceea cer sprijinul tău. Vin cu toată încrederea la tine, Sfinte Antoane! Ai milă de mine (şi de familia mea). Luminează mintea şi mişcă inima celor mai mari ca să ia o hotărâre bună în situaţia mea: fă-i să înţeleagă greutăţile în care mă zbat eu (şi familia mea).
Locul de muncă potrivit înseamnă pentru mine câştigarea celor necesare existenţei mele (şi a familiei). De aceea te rog ajută-mă să găsesc un serviciu potrivit, ca să trăiesc cinstit din munca mea. Nădăjduiesc că mă vei ajuta. Voi stărui în această rugăciune până când ea se va împlini. Amin.
Rugăciune pentru ocrotirea familiilor
O, Dumnezeule, tată bun şi milostiv, care l-ai ales pe sfântul Anton ca mărturisitor al Evangheliei şi mesager al păcii în mijlocul poporului tău, ascultă rugăciunea pe care o îndreptăm către tine prin mijlocirea sa. Binecuvântează familiile noastre şi ajută-le să crească în credinţă; păstrează în ele unitatea, pacea, seninătatea. Binecuvântează pe fiii noştri, apără pe cei tineri. Fii alături de cei care sunt încercaţi de boală, de suferinţă şi de singurătate. Susţine-ne în truda de fiecare zi dăruindu-ne iubirea ta. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.
Rugăciune pentru propria familie
Mărite sfinte Antoane, neînvins apărător al adevărurilor creştine, vistiernic şi împărţitor de haruri şi minuni, cu umilinţă şi încredere vin să implor ocrotirea ta în favoarea propriei mele familii. Sprijineşte-o în toate nevoile ei vremelnice. Îndepărtează de la ea paharul durerii şi al amărăciunilor. Iar dacă nu este voinţa Domnului de a ţine departe de ea totdeauna şi cu totul încercările, atunci dobândeşte-i cel puţin meritul răbdării şi al resemnării creştineşti. Mai presus de toate fereşte-o de rătăcire şi păcat.
Păzeşte familia noastră de cele rele ca, trăind totdeauna după legea lui Cristos şi credincioasă poruncilor Bisericii, să merite a se regăsi unită, spre a se bucura de răsplata celor drepţi în fericirea veşnică. Amin.
sau
Sfinte Antoane, neînfricat apărător al adevărurilor creştine, ca preot tu ai predicat deseori despre demnitatea şi sfinţenia familiei: ca împărţitor al darurilor cereşti ai copleşit-o cu nenumărate binecuvântări: ca mare făcător de minuni, ai apărat-o de puterile spiritului rău.
Cu umilinţă vin şi eu să-ţi cer ocrotirea ta pentru familia noastră. Astăzi îţi încredinţez ţie grija faţă de toţi cei dragi. Cruţă familia noastră de toate necazurile acestei vieţi.
Îndepărtează din familia noastră paharul durerii şi al amărăciunii, iar dacă Dumnezeu a hotărât altfel, dobândeşte-ne răbdarea şi resemnarea la voinţa sa preasfântă. Înlătură-i pe toţi aceia care vor să strice casa noastră, mai ales pe cei ce încearcă să semene intrigi între noi.
Sfinte Antoane, ajută familia noastră să trăiască după legea lui Cristos: să păzească cu sfinţenie poruncile lui Dumnezeu şi ale sfintei Biserici, să se bucure de pace şi prosperitate, iar după această viaţă pământească să ne găsim într-o zi reuniţi în cer, spre a ne bucura pentru toată veşnicia de răsplata şi fericirea celor aleşi. Amin.
Rugăciune pentru reîntoarcerea în sânul Bisericii a fraţilor despărţiţi
Sfinte Antoane, mare învăţător şi lumină a Bisericii, râvna ta pentru onoarea lui Dumnezeu şi credinţa ta te-au îndemnat, cât ai fost pe pământ, să te trudeşti pentru reîntoarcerea necredincioşilor şi a ereticilor, arătându-le adevărul luminos al Bisericii Catolice. Celor neştiutori le-ai arătat calea, celor rătăciţi, pocăinţa. Înfăţişează lui Dumnezeu rugăciunea mea, împreună cu a ta, ca să nu pierdem darul credinţei adevărate, zălogul fericirii noastre veşnice. Roagă-te de asemenea pentru toţi fraţii despărţiţi, ca puterea dumnezeiască să-i smulgă din starea lor nenorocită, ca sângele lui Isus să nu rămână în zadar vărsat pentru ei, ci ca ei să recunoască adevărul, să-l primească şi apoi să-l mărturisească cu tărie. Luminează întunericul minţii şi slăbeşte îndărătnicia voinţei lor, ca ei să se reîntoarcă voioşi la sânul sfintei Biserici şi astfel numele Domnului să fie binecuvânta în frăţie de către toţi, precum în cer aşa şi pe pământ. Amin.
Rugăciune pentru reuşita la examen
Sfinte Antoane, tu ai cercetat cu mare sârguinţă adevărul şi ai ştiut să uneşti credinţa cu ştiinţa. Înţelepciunea ţi-ai dobândit-o în studii îndelungate. Din smerenie ţi-ai ascuns totuşi cunoştinţele până ce Dumnezeu ţi-a călăuzit paşii ca să fii şi altora lumină şi îndrumare.
Iată-mă în faţa ta ca să-ţi cer sprijinul luminat în examenul pe care trebuie să-l dau. Luminează-i pe examinatori să ţină seama de puterile mele iar pe mine luminează-mă ca să-mi fie la îndemână răspunsul potrivit.
Ajută-mă să trec cu bine această încercare, ce va fi un pas înainte pe drumul vieţii mele şi o slabă răsplată pentru truda părinţilor mei. Adânceşte tu cunoştinţele mele, ca ele să nu se oprească la suprafaţă. Fă-mă să pătrund până la izvorul lucrurilor şi al înţelepciunii, care este Dumnezeu, primul şi supremul adevăr.
Ascultă-mă, sfinte Antoane, şi îndrumă-mă şi mai departe, iar eu îşi făgăduiesc că mă voi strădui ca de acum înainte să fiu mai silitor, nu numai în îndeplinirea datoriilor mele de şcoală, dar şi în slujirea lui Dumnezeu. Amin.
sau
Sfinte Antoane, tu ai căutat cu mare sârguinţă adevărul şi ai ştiut să uneşti credinţa cu ştiinţa. Tu ai dobândit înţelepciunea prin muncă şi rugăciune. Din smerenie ţi-ai ascuns priceperea, însă Dumnezeu te-a făcut cunoscut, pentru ca să fii lumină şi altora.
Îndemnat de exemplul tău vreau şi eu să progresez în viaţa creştină şi în ştiinţă. Mă adresez ţie, mai ales cu ocazia examenului pe care trebuie să îl dau. M-am pregătit conştiincios, dar mă tem ca nu cumva emoţia sau neatenţia să lipsească munca mea de roadele cuvenite. Luminează-mi mintea, întăreşte-mi memoria şi dă-mi priceperea necesară, ca să răspund corect şi cuviincios, spre edificarea examinatorilor mei. Fereşte-i de orice răutate omenească pentru ca să ţină cont de capacitatea mea şi de munca depusă, şi să nu fie influenţaţi de alte considerente.
Ajută-mă să trec cu bine această probă, care va fi un pas înainte pe drumul vieţii mele şi o răsplată meritată pentru truda şi grija părinţilor mei. Ajută-mă să adâncesc cunoştinţele mele, ca ele să nu se oprească la suprafaţă, ci să ajungă la izvorul înţelepciunii şi al ştiinţei care este Dumnezeu. Amin.
Rugăciune pentru un bolnav
O, milostive sfinte Antoane, care fiind plin de dragoste şi de putere dumnezeiască, ai ajutat pururea şi pretutindeni pe aproapele tău, şi cu rugăciunea ta ai vindecat chiar şi pe acela pentru care nu mai era nici o nădejde, încât lumea toată te numeşte "Sfântul minunilor", te rugăm să-ţi arăţi puterea şi iubirea ta faţă de sărmanul bolnav N..., care şi-a pus toată încrederea în tine.
Dumnezeu, o slăvite Antoane, ţi-a dat în cer puterea de a face minuni spre vindecarea bolnavilor de orice fel. De aceea, vino din cer ca un înger de mângâiere la patul acestui bolnav; alină-i durerea sau redă-i sănătatea deplină, dacă aceasta va fi spre mântuirea sufletului său.
Dacă însă Dumnezeu în voinţa sa de nepătruns, a hotărât ca el să sufere mai departe sau chiar să părăsească această vale de lacrimi, atunci fii de faţă în cel din urmă moment al vieţii lui. Trezeşte în sufletul lui o căinţă sinceră de păcate, ca să primească cu folos ultimele Sacramente; întăreşte-l ca să întâmpine moartea cu supunere faţă de voinţa lui Dumnezeu şi astfel să treacă din această viaţă la fericirea raiului, unde să laude pentru toată veşnicia milostivirile lui Dumnezeu şi bunătatea ta. Amin.
Rugăciune pentru timpuri de încercare
Slăvite sfinte Antoane, care ai dobândit de la Dumnezeu puterea de a învia morţi, trezeşte sufletul meu la o viaţă râvnică şi sfântă.
Slăvite sfinte Antoane, far de lumină al Bisericii şi al lumii, luminează-mi sufletul cu lumina adevărurilor cereşti.
Slăvite sfinte Antoane, gata întotdeauna şi puternic întru a veni în ajutor evlavioşilor tăi, în nenorocirilor lor, ajută-mă în necazul de faţă.
Slăvite sfinte Antoane, care de tânăr ai învăţat să-l învingi pe duşmanul sufletului, păzeşte şi apără sufletul meu de atacurile şi de ispitele lui grave.
Slăvite sfinte Antoane, crin neasemănat de nevinovăţie, nu lăsa ca sufletul meu să se păteze vreodată de urâciunea necurăţiei.
Slăvite sfinte Antoane, medic ceresc al atâtor bolnavi, însănătoşează sufletul meu de rănile păcatului şi îndreaptă-mi aplecările neorânduite.
Slăvite sfinte Antoane, călăuzeşte-mi sufletul pe marea furtunoasă a vieţii şi fă-mă să ajung la portul mântuirii veşnice.
Slăvite sfinte Antoane, scăparea celor condamnaţi de nedreptatea omenească, scapă sufletul meu de lanţurile păcatului, ca să nu cad în lanţurile grozavei dreptăţi dumnezeieşti.
Slăvite sfinte Antoane, prin mijlocirea căruia membrele tăiate se unesc iarăşi de trup redobândind viaţă, adu la unire cu Biserica lui Cristos pe toţi cei despărţiţi de dânsa.
Slăvite sfinte Antoane, care faci să se găsească lucrurile pierdute, ajută-mă să nu pierd niciodată harul lui Dumnezeu prin păcat; iar dacă din nefericire l-aş pierde, să-l regăsesc îndată pentru a nu-l pierde.
Slăvite sfinte Antoane, la tine aleargă tinerii şi bătrânii şi tu îi asculţi pe toţi; vin la tine şi eu sărmanul şi te rog să nu mă respingi. Ascultă-mă şi ajută-mă.
Slăvite sfinte Antoane, multe primejdii împresoară sufletul meu. Îndepărtează-le de la mine şi mântuieşte-mă.
Slăvite sfinte Antoane, priveşte spre lipsurile mele. Vorbeşte lui Dumnezeu cu limba ta făcătoare de minuni ca şi eu să fiu mângâiat şi ascultat.
Rugăciunea unei văduve
Iată la picioarele tale, sfinte Antoane, o sărmană văduvă. Trăiesc în multe necazuri; ochii mei au vărsat râuri de lacrimi, inima mi se rupe în piept la vederea copiilor mei rămaşi orfani; ai milă de mine. Tare amar este paharul ce trebuie să-l beau şi numai tu poţi să mi-l îndulceşti. Dobândeşte-mi resemnare la voinţa lui Dumnezeu şi dă-mi curaj, putere şi ajutor spre a putea conduce singură povara familiei. Ajută-mă ca să nu pier în mijlocul atâtor greutăţi.
Iubite sfinte Antoane, te rog şi pentru sufletul scumpului meu soţ. Scapă-l cât mai de grabă din focul purgatorului şi fă-l părtaş de slava raiului, unde nădăjduiesc să-l întâlnesc.
Rugăciunea unui om bolnav
Mărite sfinte Antoane, tu ai mijlocit vindecări tuturor acelora care au alergat la ajutorul tău; iată că şi eu nevrednicul, urmând exemplul celor care au dobândit alinare prin mijlocirea ta, cu inima înflăcărată de o credinţă vie, te rog să-mi dobândeşti darul vindecării de această boală care îmi macină viaţa.
Iar dacă nu voi fi vrednic de acest mare har, mijloceşte-mi darul de a suferi cu umilinţă şi resemnare la voinţa divină pentru a mă învrednici de răsplata făgăduită de Isus celor ce vor răbda cu statornicie până la sfârşit. Amin.
Tatăl nostru... Bucură-te, Marie... Slavă Tatălui...
sau
Sfinte Antoane, tu ai înţeles cel mai bine că sănătatea este un mare dar al lui Dumnezeu şi de aceea ai mijlocit pentru mulţi oameni vindecarea de boli pe care medicii le declarau incurabile.
Priveşte-mă şi pe mine, care mă lupt cu boala şi nu mă mai vindec. Doresc să mă bucur de sănătate, pentru ca să duc o viaţă frumoasă şi să laud pe Dumnezeu prin munca mea, dar nu mă pot ruga aşa cum se cuvine. Pentru trecerea de care te bucuri în faţa lui Isus, vindecătorul celor bolnavi, mijloceşte-mi şi mie însănătoşirea prin puterea lui, pentru ca să reiau datoriile mele de mai înainte.
Îţi voi fi recunoscător şi voi căuta să-mi folosesc viaţa pentru a face bine şi pentru a-mi mântui sufletul. Iar dacă în planul lui Dumnezeu eu trebuie să sufăr pentru ispăşirea păcatelor mele şi ale semenilor mei, te rog să-mi dobândeşti răbdarea şi harul de a uni suferinţele mele cu chinurile îndurate de Mântuitorul Isus pe cruce, pentru ca astfel să am parte de răsplată, împreună cu aceia care-şi poartă crucea cu răbdare pe urmele lui. Amin.
Rugăciunea unui suflet necăjit
Sfinte Antoane, ocrotitor plin de iubire al sufletelor necăjite, cu inima copleşită de amărăciune mă închin smerit înaintea icoanei tale. În acest zbucium, la cine aş putea să alerg ca să-mi redobândesc pacea pierdută, dacă nu la tine? Câtă încredere nu ar trebui să am în tine, pe care toţi îl numesc sfântul minunilor!
În slava cerească în care Dumnezeu te-a aşezat ca să-ţi răsplătească virtuţile eroice, vei putea oare să uiţi pe cel ce suferă pe acest pământ? Pentru rugăciunile tale Dumnezeu cel atotputernic de atâtea ori a trecut peste legile naturii, făcând minuni. Va fi oare cu putinţă, ca tocmai acum să rămâi cu inima surdă la vederea suferinţelor mele? Lumea îşi uită prietenii căzuţi în nenorocire, tu însă eşti statornic, şi în timp de restrişte împărtăşeşti bunurile cereşti celor devotaţi ţie.
Fii, deci, ocrotitorul meu! Te implor, scoate-mă din atâta strâmtorare. Vezi cum sunt aproape doborât la pământ sub povara nenorocirilor ce mă apasă şi a ispitelor ce mă încearcă. Nu văd în jurul meu decât întuneric şi deznădejde. O rază de speranţă găsesc numai în puternica ta ocrotire. Dacă însă, Dumnezeu, în înţelepciunea sa, socoteşte că nu este bine să mă scape acum, atunci dobândeşte-mi cel puţin puterea şi harul să le primesc cu resemnare. Astfel - îndurându-le spre ispăşirea păcatelor mele - mă voi bucura cu tine de o mai mare răsplată în ceruri. Amin.
Rugăciune către Pruncul Isus care a binevoit să coboare în braţele sfântului Anton
Isuse, Prunc ceresc, mângâierea sufletului meu, te ador în braţele slujitorului tău credincios, Anton, şi doresc să-ţi arăt aceeaşi dragoste pe care ţi-a arătat-o el. Îţi reamintesc iubirea şi prietenia ce i-ai purtat în timpul vieţii sale, învrednicindu-l să te cobori în chip de Prunc în braţele sale.
Ce mare har! Ce dragoste fără margini! Fără îndoială, sfântul Anton a fost prietenul tău iubit, deoarece l-ai copleşit cu această favoare deosebită, de care mulţi alţi sfinţi nu s-au bucurat. Desigur că atunci l-ai înzestrat cu atâtea comori cereşti încât o viaţă întreagă a putut împărţi şi altora din ele. Întreaga omenire recunoaşte aceasta, când te vede înfăţişat în chip de Prunc în braţele sfântului Anton. De aceea mă vezi acum în genunchi înaintea ta, o Isuse, Prunc divin. Mă închin ţie şi îţi aduc acea laudă pe care ţi-a adus-o sfântul Anton. Te salut, Isuse, te cinstesc şi te preamăresc şi adânc plecat te ador! Pruncuşorule Isus, nu fac aceasta numai în numele meu, ci şi în numele sfântului Anton, ba în numele tuturor îngerilor şi sfinţilor, şi aş dori să perseverez în această adoraţie în vecii vecilor.
Acum îndrăznesc să-ţi arăt şi nevoia mea şi să pun înaintea ta povara inimii mele. Nădăjduiesc că, din mila ta nesfârşită şi prin mijlocirea sfântului Anton, voi fi ascultat. Însă, fiindcă în nevrednicia mea nu am cutezat să vin la tine, m-am îndreptat mai întâi către sfântul Anton ca mijlocitor şi l-am rugat cu toată încrederea să-ţi arate el nevoia mea şi să mă sprijine. Acum îndrăznesc să strig la tine şi te rog în numele sfântului Anton să-mi împlineşti rugămintea.
Aşadar, te implor, Isuse, Prunc ceresc, pentru mila ta nemărginită, dă ascultare rugăciunii mele şi trimite-mi ajutor în nevoia în care mă aflu. Pentru dragostea ce ai arătat-o sfântului Anton, primeşte cererea mea, uşurează-mi povara crucii ce mă apasă, dă-mi ajutorul tău. Te rog, pentru fiiasca dragoste către Maica ta Preacurată, împlineşte-mi dorinţa, să mă văd scăpat din nevoile mele. În fine, te rog, pentru dragostea ta către Tatăl ceresc şi către Sfântul Duh, milostiveşte-te de mine şi ajută-mă!
Dar dacă, în nemărginita ta înţelepciune, ştii că nu-mi vei putea împlini dorinţa fără pagubă pentru fericirea mea veşnică sau a aproapelui meu, atunci te rog, să-mi faci parte de un alt har şi fă să primesc cu resemnare voinţa ta. Rămân încredinţat că voi primi acest har ştiind că bunătatea ta este oricând înclinată să ne atragă la sine cu nenumărate haruri nemeritate. Tu singur ne îndemni să-ţi cerem necontenit şi stăruitor sprijinul ceresc: "Cereţi şi veţi primi, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide" (Mt 7,7). Încurajat de această făgăduinţă, te rog şi nu mă îndoiesc că mă vei asculta, caut şi nu mă îndoiesc că mi se va deschide. Şi ca să îmi împlineşti mai curând ruga, voi spune acum chiar rugăciunea învăţată de tine:
Tatăl nostru...
sau
Isuse, Prunc ceresc, mângâierea sufletului meu, te ador în braţele slujitorului tău credincios, sfântul Anton şi doresc să te cinstesc şi să te iubesc cu aceeaşi dragoste ca a lui. Tu ai voit să vii în braţele sale pentru că el ţi-a ascultat cuvântul şi l-a împlinit cu fidelitate. În acea clipă tu i-ai dăruit atâtea comori cereşti, încât o viaţă întreagă a putut împărţi şi altora din ele.
Întreaga omenire recunoaşte aceasta când se închină în faţa icoanei sau a statuetei sfântului Anton cu pruncul Isus în braţe. Isuse, Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul meu, mă închin ţie şi te ador ca şi slujitorul şi prietenul tău, sfântul Anton. Ajută-mă să fiu statornic în această supunere faţă de tine şi s-o dovedesc mai ales prin faptele mele.
Acum îndrăznesc să-ţi arăt şi necazul în care mă aflu pentru a depune la picioarele tale povara inimii mele (menţionează cererea). Nădăjduiesc să fiu ascultat pentru bunătatea ta şi mijlocirea sfântului Anton. Te implor aşadar pentru mila ta nemărginită, pentru meritele preasfintei tale Mame şi pentru fidelitatea sfântului Anton, să mă ajuţi acum şi totdeauna, iar la sfârşitul vieţii să mă faci părtaş de fericirea veşnică. Tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.
Invocaţii către sfântul Anton
Sfinte Antoane de Padova, roagă-te pentru noi.
Sfinte Antoane, floare aleasă a vieţii călugăreşti,
roagă-te pentru noi.
Sfinte Antoane, preot plin de zel al sfintei Biserici,
roagă-te pentru noi.
Sfinte Antoane, propovăduitor al adevărurilor dumnezeieşti,
roagă-te pentru noi.
Sfinte Antoane, vrednic împărţitor al sfintelor Sacramente,
roagă-te pentru noi.
Sfinte Antoane, păstor râvnic al sufletelor,
roagă-te pentru noi.
Sfinte Antoane, mângâietor al celor întristaţi,
roagă-te pentru noi.
Sfinte Antoane, ajutorul celor săraci,
roagă-te pentru noi.
Sfinte Antoane, alinătorul celor bolnavi,
roagă-te pentru noi.
Sfinte Antoane, sprijinul celor strâmtoraţi, r
roagă-te pentru noi.
Sfinte Antoane, protectorul copiilor,
roagă-te pentru noi.
Sfinte Antoane, ocrotitorul sufletelor curate,
roagă-te pentru noi.
Sfinte Antoane, sprijinitorul familiilor,
roagă-te pentru noi.
Sfinte Antoane, mângâietorul bătrânilor, al văduvelor şi al celor părăsiţi,
roagă-te pentru noi.
Sfinte Antoane, călăuză a sufletelor spre Dumnezeu,
roagă-te pentru noi.
Sfinte Antoane, luptător neînfricat împotriva duhului rău,
roagă-te pentru noi.
Sfinte Antoane, cunoscător al conştiinţelor,
roagă-te pentru noi.
Sfinte Antoane, îndrumător pe calea moravurilor bune,
roagă-te pentru noi.
Sfinte Antoane, ajutor deosebit în aflarea lucrurilor pierdute sau furate,
roagă-te pentru noi.
Sfinte Antoane, mare făcător de minuni,
roagă-te pentru noi.
- Roagă-te pentru noi, Sfinte Antoane, - Ca să ne facem vrednici de făgăduinţele lui Cristos.
Să ne rugăm: Doamne, Dumnezeule, ascultă cu bunătate rugăciunea pe care o îndreptăm spre tine prin mijlocirea sfântului Anton de Padova, păstor şi învăţător al Bisericii tale: dă-ne, te rugăm, ajutorul trupesc şi sufletesc, pentru ca la sfârşitul vieţii noastre pământeşti, să te putem lăuda împreună cu el şi cu toţi sfinţii tăi, în vecii vecilor. Amin.